7...5...3...

Roxana mi-e dragă. Cum îmi sunt și cățeii. I-a salvat, îngrijit, hrănit, iubit, împreună cu jumătatea ei – doar o familie înseamnă 50%+50% – apoi, ca orice poveste cu happy-end, le-a găsit casă.  Eram și eu happy cu gândul la ei.

Ieri am vorbit cu ea. Prea tristă cred și să mai scrie pe blog despre asta. Acum. Cățeii au fost aruncați, doar 5 rămași din cei 7, în curtea locului de muncă al soțului. „Binefăcătorul” îi era coleg. Îi mai e. Speriați, slăbiți, în nevoie. I-au luat din nou, găsit spațiu și de 3-4 ori pe zi le duc mâncare caldă, gătită, i-au deparazitat. Cineva ar mai vrea 2. Rămân însă 3 suflete, cu părinți de suflet care nu au însă o curte, spațiu. O fi iubirea suficientă, însă doar pentru noi, cei cu două picioare, că restul le facem. Pentru ei, un garaj închis, inchiriat, nu e suficient.

Văd un viitor sumbru. Se înmulțesc pe zi ce trece. Noi doar trecem pe lângă, ne ferim, poate le mai aruncăm câte ceva. Văd zilele în care vor fi vânați pentru că vor deveni periculoși. Prea mulți pe același teritoriu/pe aceeași hrană de împărțit. De ce să nu-i „vânăm” acum, să-i ducem în centre unde să fie sterilizați? Zău că m-aș oferi voluntar la prins de căței, și sigur aș mai converti Oameni. La noi în oraș sunt oare sau e un asemenea centru?

D.


Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>