Ciocolăţica

Mami, vleau cio… co… co-cio……. (pauză mai lungă şi maximă concentrare!)   cio-cooooo-laaaa-ta!!

Prin urmare, buzele lui, după cum se vede, sunt de un roşu-maro îndoielnic : ) de te întrebi ce marcă de ruj are mami asta… nu-i rujul meu preferat, nuuu, e doar nelipsita ciocolăţică de care piciul a devenit (cred) dependento-maniac : )))

Dacă are nevoie de un motiv pentru a-mi arăta că ştie să mă învârtă pe degete cum vrea el… acel motiv este ciocolata!

Vleau ceva! (acel ceva fiind de regulă ciocolăţica)

Norocul meu (şi al lui! : )) ) este că nu exagerează cu solicitările. Cu siguranţă plăcerea de a mânca ciocolată e moştenită. Şi, se mai spune – şi mă consolez cumva cu asta – se mai spune că organismul ştie ce lipsuri are şi le suplineşte, oarecum, comunicând “poftele”…

Deci, aici în poză vă arăt… ciocolăţica mea : ), din care “muşc” cu poftă, zilnic! Sunt dependentă…

Trăiesc acum zile în şir cu sentimentul de reuşită în suflet, mă bucur de el fără temeri, aşa cum îmi doresc de… 3 ani…

Pe 10 februarie 2007 copilul meu a reînviat, cumva, în raţiunea mea. Au trecut 3 ani…

În sfârşit, frica se face tot mai mică şi împlinirea îmi inundă sufletul…

mmmmmmmm.........

Carmen

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

2 comments to Ciocolăţica

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>