Și eu

1. Ce ai făcut nou în 2009, ceva ce nu ai mai încercat înainte?
Pfuai, totul. Dar cel mai cel, cea mai cea, am devenit mamă. Asta n-am mai încercat înainte. :)
2. Te ții de ceea ce-ți propui la cumpăna dintre ani? Îți vei stabili și mai multe scopuri pentru anul următor?
Cândva îmi propuneam tone. Acu vreau doar să iert și să iubesc.
3. A născut cineva apropiat tie?
Da.
4. A murit cineva apropiat tie?
Nu.
5.Ce țări ai vizitat?
În 2009, nici măcar România.
6. Ce anume din ceea ce ți-a lipsit în 2009 ai vrea să ai în 2010?
Balcon închis. Z crește. Stăm la 9. :D
7. Ce dată din anul 2009 îți va rămâne vie în amintirile tale și de ce?
6 mai. Nu zic de ce. E nefastă. Vreau s-o alung și nu pot.
8. Care a fost cea mai mare realizare în acest an?
Pot să mă repet? Z.
9. Care a fost cel mai mare eșec?
Îmi place să cred că n-au fost eșecuri, doar experiențe. Nu-mi place cuvântul.
10. Ai avut parte de boală sau răniri mai serioase?
Fizice, nu.
11. Care a fost cel mai bun lucru pe care l-ai cumparat?
Lucru, da? Mă uit prin casă și ce-mi sare-n ochi e mașina de făcut pâine. Și lucruri de z. Nu știu, toate sunt importante, nu le pot clasifica.
12. Comportamentul cui merită sărbătorit/apreciat?
Al celor care sunt acolo unde trebuie să fie, când trebuie să fie.
13. Comportamentul cui te-a dezamăgit sau ți-a provocat tristețe mare?
Păi dacă iar nu reușesc să-mi amintesc presupun că nu mi-a provocat o tristețe așa mare. Sau am trecut rapid peste.
14. Unde s-au dus o mare parte din banii tai?
Pe rate. Apartament și mașină.
15. In legătura cu ce anume ai fost extrem de bucuroasă?
Cu primul dințoc, cu primul „tai-tai”, cu faptul c-am scăpat de orteza. Că fiecare an împreună ne îmbogățește.
16. Ce cântec(e) îți vor reaminti mereu de anul 2009?
L`amour s`en va, l`amour revient
17. Comparativ cu anul trecut ești:
* Mai fericită sau mai tristă?
Acu mai tristă. Dar dacă vine z acasă și mănâncă de-amiaz, mai happy. Ce e fericirea?
* Mai slabă sau mai plinuță?
Mai slabaăăăăăăăă.
* Mai bogată sau mai saracă?
Să răspund profund, mai săracă în cele lumești, bogată în celelalte.
18. Ce ai fi vrut să fi făcut mai mult?
Să dorm.
19. Ce ai fi vrut să faci mai puțin?
Să nu mai pun preț pe ce e de neprețuit.
20. Cum vei petrece Craciunul?
Să ridice mâna cine vrea altfel decât cu familia. La Viena aș vrea, dar tot cu cei dragi. :)
21. Care a fost cea mai bună carte citită?
Fără granițe, Ken Wilber.
22. Ce ți-ai dorit și ai primit?
Sănătate.
23. Care a fost filmul tău preferat din acest an?
The bucket list.
24. Ce ai făcut de ziua ta?
Am lenevit, am avut o vizită, mi-am făcut un tort pe care l-am finalizat doar seara la 11, am fost la Carmen cu Maria, să facem pachete pt alți copii. Bineînțeles că eu doar le-am susținut moral.
25. Cum ai descrie stilul tau vestimentar in 2009?
Hi hi, la cât stau cu țiți la autoservire, inexistent.
26. Ce te-a menținut pe linia de plutire?
Iubirea.
27. De cine ți-a fost dor?
Nu se-ntreabă, nu se spune.
28. Care a fost cea mai interesantă persoană pe care ai cunoscut-o?
Niță Aurel Mircea. Nu dați repede google, vă zic eu, e un prof la master.
29. Spune-ne o lecție de valoare învățată în 2009.

Că există doar două mari sentimente. Iubirea și Frica. Toate celelalte derivă din ele.

D.

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

1 comment to Și eu

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>