Poiana

Am avut o copilărie atât de frumoasă! Chiar dacă nu ne jucam pe calculator – apropo de nostaligecele emailuri despre copilăria celor care acum se învârt de 40 de ani, ca mine – mergeam, cu frate-meu, la Poiana Sibiului în fiecare vară. Când am mai crescut, frate-meu n-a mai vrut – prefera orașul – iar eu visam la zilele în care voi fugi de lume în vârful muntelui.

E un cer albastru incredibil vara, verdele dealurilor și păduricea de brazi – pe care n-am reușit încă să o vizitez… doar am admirat-o de la depărtare..

Sunt casele săsești și liniștea unei comune de ciobani care vara sunt plecați la muncă, la stână – cine știe unde, prin țară – liniștea unei comune populate doar de copii și de bunicii care îi cresc ca pe ochii din cap.

E curățenia aceea făcută sâmbătă seara, măturatul în fața porții – motiv de dialoguri ireale:

-Mături?

-Apoi ia… o țâră… unde mergi?

-Până aci… (deși cel mai probabil pleacă la Sibiu sau cine știe unde sunt copii duși..)

Dialogurile acelea ireale care mă surprindeau pe mine, orășeancă, și mă umpleau de revoltă – ce o interesează pe baba aia a cui sunt? Sunt a lui mama și a lui tata :D

Tare mi-e dor de diminețile acelea în care bunică-mea se trezea cu noaptea în cap și fugea până în târg să ne cumpere crihine (ceva soi de prune rotunde care se coc foarte devreme) sau pere mărunțele și dulci, sau mere acrișoare de vară.

Venea cu fructele și ne trezea – hadeți, mâncați și vă culcați înapoi, că mie mi-e foame..

Ei, ne culcam înapoi… nici vorbă… Aveam atâta de umblat, cățelul din curte era atât de fericit să alerge cu noi – Bobi, corcitura detector de străini, îi simțea în somn când se apropiau de curte – tovarăș de bază în micile noastre drumeții peste dealuri.

Sunt atât de multe amintirile – despre asta vreau să mai scriu pentru că-mi aduce în suflet toată seninătatea vacanțelor fericite de copil iubit de părinți și bunici, cu verișori și verișoare, cu priteni de pe uliță, cu curtezani în vacanțe uitați la întoarcerea în oraș… și prune și cireșe furate…

Biserica din deal

Ileana

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

4 comments to Poiana

  • Memories… :) Casa din prim-plan e cea cu amintiri?

  • Peisajul e din grădina casei – asta vedeam eu din unul dintre colțișoarele mele de visare.

    Biserica din deal mi-e locul de suflet – în care simt că pot fi aproape de Dumnezeu. Poate nu sună ortodox, dar îmi amintește pe bunica mea care avea credința aceea la care aspir eu. Cel puțin asta simțeam când o vedeam rugându-se – duminica, dacă mergeam cu ea, seara, înainte de culcare..
    Poiana pentru mine e o stare de spirit.

  • citind despre amintirile tale m-a apucat dorul de locul copilariei mele, atat de frumos ai povestit. sper sa ajung cat de curand si sa vin cu poze. mi-e dor tare.

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>