Bucurii mici cu efecte mari...

… sau cum am învăţat eu să schiez la 30şi de ani

Povestea cu schiul e asa. lunga : )
In 2007 parca, am incercat prima data. Cazut rau, aveam dotare second veche, nu mi-au sarit claparii, in fine, mi-am luat adio forever, intrase o frica in mine de numa’.
Vineri, 19 feb. la 4pm ma intreaba iubitul daca nu am chef de mers la Toplita sambata, ca prietenii nostri merg la ski. Da’ io ce sa fac acolo?!! Pai sa-l ducem si pe Razvi si poate luam monitor…
Si m-a prins asa un pui de nebunie, eu care NU fac chestii spontane ca nu ni le permitem, organizarea e litera de lege (tata era inca la pat, mama trebuia sa aiba grija de Alex si de tata, nu aveam echipament nici eu nici Razvan)
Si totusi… vineri seara cautam echipament, si de cumparat si imprumutat, in fine ne-am dotat cat de cat si am purces pe o ploaie de 2 bani care a tinut cam toata ziua.
Sambata, 20 feb, de la 12 la 3pm am exersat. Stiti copiii aia incapatanati care strang din dinti si merg pana in panzele albe?! Copil de-ala am fost si eu : ))  am tot exersat cum sa cad, cum sa ma ridic, cum sa ma intorc cand sunt in panta, cum sa ma opresc, apoi cred ca de 50 de ori virajul dreapta pe o potiune de 30 de m. Dup-aia separat ala pe stanga – nici acu nu-mi iese : )
Darrr, eram asa de hotarata sa dau tot ce pot ca se uita crucis dna monitor (ea de vreo 50 de ani, cu ceva experienta…) cat de tare insist, de parca era ultima mea sansa! In timpul asta Razvan era cot la cot cu ea, n-a invatat inca sa se descurce singur dar i-a placut si asta conteaza, speram sa o tina tot asa.
Dupa 3pm i-am spus ca eu vreau pe partie, ca la baza ei am incurcat destul : ))

Nu pot sa va descriu senzatia la coborare. Partie lina, scurta cica – eu n-am mai vazut altele. Initial emotie, oarecum teama, daca pic rau de tot, apoi… eram in extaz. Dupa primele viraje legate greu intre ele am simtit ca zbor. Mi se umpluse inima cu ceva… nu stiu ce. Mandrie, satisfactie, implinire, nu stiu. M-am simtit de parca am realizat ceva fantastic. Stiu, e doar schiat, insa eu m-am simtit fericita ca atunci cand eram copil si primeam jucaria mult visata.
Cand am ajuns jos am reactionat ca sportivii care trec linia de finish si ridica bratele cu pumnii stransi in aer, a victorie : )))
Tot restul zilei am simtit ca plutesc, am zambit non-stop si m-am simtit incredibil de libera si fericita. Si e doar prima zi in care am reusit sa schiez.

De abia astept sa vina urmatoarele : )

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

6 comments to Bucurii mici cu efecte mari…

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>