Casa de copii

Spuse de Tata.

Azi îmi povestea despre Casa de copii unde a petrecut 9 ani. Prea multe amintiri și clipe care să se piardă. Așa că i-am cerut acordul ca atunci când ne întâlnim și-avem timp, să le punem jos aici, sau să scrie el.  Sunt frânturi din viața unui om rămas orfan de mamă la 8 ani, de tată la 9, el fiind cel mai mare frate din cei 6, cel mai mic, 2 ani.

„Uneori, mă gândesc că poate-am avut noroc că mi-au murit părinții și-am putut evada de-acasă. Dacă nu, poate acum eram undeva prin Moldova, uitați de lume, și-arătam de 70 de ani cel puțin.

Nu eram conștienți atunci de ce s-a întâmplat. Noi fugeam și ne jucam prin păpușoi. Lumea plângea, ne lua în brațe, noi plângeam că plângeau ei. Nu știam ce înseamnă.

Am ajuns la casa de copii de la Prundul Bârgăului când aveam 9 ani. În 1960. Eu cu surorile mele, Margareta și Rodica. Margareta cu 1 an mai mică, Rodica cu 3 ani mai mică. Lucica, tot în casa de copii, la grădiniță. Apoi, după câțiva ani ni s-a alăturat și Vasile, nu-i luau chiar așa de mici, l-au crescut bunicii până a ajuns de grădiniță. Pe Mariana au înfiat-o unchiul și mătușa.

Când intri te ține la un fel de izolare, îți face analize, te controlează. Te ține vreo 3-4 zile. Privești doar pe geam. Îmi venea să fug afară. Să fug de-acolo. Îi vedeam cum merg încolonați, văzusem armata în sat și-mi imaginam că e ceva rău. Strigam, „Vreau acasă înapooooi, vreau acasăăăăăă!”. Îmi era frică.

Apoi m-a băgat direct în clasă, nu-i cunoșteam pe niciunul, ne studiam unii pe alții cum se studiază câinii (râde), chel, în uniformă. Apoi program normal, programul casei de copii. Dimineața la ora 7 deșteptarea. Clădiri erau multe, 4 clădiri, ba nu, 5, a câte 4 etaje, 3 clădiri cu băieți și 2 cu fete. Clădiri cu dormitoare. La ora 7, toată lumea la înviorare, făceam pe grupuri, erau locuri mai multe. Apoi, vara, ne duceau la Tiha Bârgăului, era o apă curgătoare. Să fii văzut cum ieșeau aburii din noi… Apoi, înapoi în dormitoare, ne făceam paturile, curățenie nu ne prea făceam că erau femei de serviciu, dar făceam ordine. Deschideam geamurile, apoi mergeam să ne spălăm pe dinți, era pastă de dinți „Primăvara”.

După aia ieșeam afară, aveam o pauză cam de vreo 15 minute, apoi ne încolonam pentru sala de mese. Intram încolonați nu ca acum când intri la facultate sau la autoservire…  Și era o disciplinăăăăă…  Așteptai să vină educatorul să-ți spună „poftă-bună”, stăteai în picioare cu mâinile la spate, și de-abia apoi ne-așezam la mese.

A fost o viață frumoasă, acolo am învățat respectul. Când aveam bilet de voie dădeam „bună-ziua” la toată lumea pe stradă. Atâta îți trebuia, să te spună cineva că nu saluți.

La sala asta de mese făceam de serviciu când ne venea rândul, la 30 de zile. Îmi plăcea, trebuia să ștergi pe jos, să cureți.

La masă intram în schimburi, nu încăpeam toți odată. După ce mâncam, aveam cam o juma de oră pauză apoi intram la ore. Adică făceam mai întâi un fel de meditații, unde nu era educator sau altcineva, era șeful clasei. Era un fel de recapitulare înainte de ore. Apoi, în aceeași sală de 30-32 de elevi, veneau profesori. Dacă nu știam, ne articulau. Mai era unul Roman, prost, ne bătea calumea. Nu te bătea cu palma. Aveau metoda lor de-a bate, cu liniarul, în palmă, sau te puneau să stai așa, peste catedră, la fund, cu indicatorul. Dar prindeaubine, pe data viitoare învățai. Era o lecție, nu ca acum.

La ora 10 aveam gustarea, ne duceam încolonați la gustare, aia o cam mâncam. Și la amiază, după 5-6 ore de curs, mâncare, mai culcare câteodată. Dormeam, nu dormeam, stăteam acolo, la fiecare etaj era un supravheghetor, depinde și de educator. Unii ne lăsau să ne jucăm, baschet, volei, tenis de masă, table, de toate. Aveam sală de joc. Era grădină zoologică cu căprioare, iepuri, cerbi. Aveam și cai, porci.

Era întins, o distanță mare, se întindea totul pe vreo 400-500 de metri. Era o sală de muzică dacă vrei să înveți să cânți. Lucica o cântat mult la mandolină, a fost și la concursuri cu mandolina ei. A jucat și handbal. Noi n-aveam atracție că eram băieți, mai țușlii, duși de-acasă.

După-masă aveam meditații, apoi seara iar liber până la masă. Apoi iar pauză, blocul nu era deschis decât când mergeam la dormitoare, seara, la somn. Din nou încolonați.

Suna clopotul. Când luam masa și când trebuia să intrăm la ore. Că eram împrăștiați.

În timpul vacanței sau duminica plecam pe dealuri, de capul nostru. Ne jucam, aveam niște hinte mari, de vreo 9 metri, făcute speciale din fier. Erau așa de înalteeee, erau și de alea, linghișpir, topogane pentru mai mici.

Să vezi când curățam curtea. Ce frumos, ce-mi plăcea! Era cât un teren e fotbal. Ne puneam în șir, și trebuia să curățăm curtea de pietre mari, hârtii, rămânea tot lună după ce treceam noi.

Ne punea și la grădinărit, un fel de sere unde se puneau de toate, ne punea la plivit. Ne educa, n-am cuvinte. Eu când am scăpat pe propriile mele picioare mi-a părut rău. Mâncarea era asigurată, hainele ți le spăla, căciulile le mai furai de la alții. Săracii, aia care rămâneau fără șepci în cap, ei erau priviți ca hoți. Îi mai ajutam pe profesori, mai primeam câte-un pahar de bere, vin. Il beam țuști, una-două îl dădeam pe gât, ziceam un „bună-ziua”, cum zici acuma „sănătate”, dar noi nu știam ce se spune, și de frică să nu cumva să mai rămână în pahar și să ți-l ia, îl dădeam cu totul pe gât.

Și-atunci era un fel de protecție, dacă intrai la școală profesorii erau mai indulgenți. Cei de la Casa de copii erau copiii statului, ei trebuiau să meargă mai departe. Au ajuns mulți oameni mari din câte-am mai auzit, pe la facultate. Eu am mers la Profesională la Satu-Mare, am dat examen. Acolo erau locuri. Prima dată vroiam pentru tâmplari, dar n-am luat examenul că n-am învățat, am umblat aiurea prin gări. Apoi, o vară n-am avut voie în excursii, nicăieri, am stat și-am învățat, și era primul an când s-a înființat Școala Profesională de Electricieni.

Am fost bun prieten cu unul Tamaș, cu unul Arpi și Hagea Vasile. Nu mai știu nimic de ei. Au tot cam 58 de ani. Tamaș era la Câmpia Turzii veterinar, sau la Turda.”

Mi-a mai spus de camera de izolare, unde îi țineau când făceau boacăne mari, sau de dormitorul pișărcoșilor. „Eram câte patruzeci în dormitoare. Și cei care făceau pe ei, îi consultau medicii și-i duceau în dormitorul pișărcoșilor, era locul de pedeapsă pentru cei ce făceau pe ei. Și eu am stat acolo.”

Își amintește cu drag de vacanțe, când băteau dealurile, nopțile furau găini, le rupeau gâturile și le ascundeau sub pietre în râuri, până când puteau, a doua zi, să fugă să se ascundă în cazemate, unde găseau ceaunuri, le fierbeau și le mâncau. Mâncarea la Casă era bună, însă așa se distrau ei.

„Cel mai frumos era când reveneam din vacanțe, dacă mergeam la alte rude, sau bunici. Gara era plină, ne strigam, ne bucuram că ne revedem, ne strângeam în brațe, controlorul de pe tren însă nu își dorea să vină vremea să plecăm sau să venim noi din vacanțe. Era un fel de mocăniță, ne dădeam jos, culegeam mere, săream înapoi. Dacă noi nu mergeam nicăieri și se întorceau alții, cu pachete, cu merinde, îi pândeam și le furam. Rămâneau săracii fără nimic, de noi în 5 minute nu mai rămânea iar nimic. Sau cu alții ne împrieteneam,  și ne dădeau de bunăvoie.”

Am găsit un alt blog, unde cineva care și-a petrecut copilăria acolo, a pus poze. :) Casa adăpostea peste 600 de copii în timpul anului, iar vara, dacă se reuneau și din alte părți, ajungeau la 1400…

Revenim. D&D

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

10 comments to Casa de copii… e acasă

  • waw… îmi place povestea..

  • Delia Verdes

    M-a impresionat povestea orfelinatului, mai ales ca e legata de cineva drag tie. Bine ar fi ca toti copiii sa aiba parinti buni si iubitori si, mai ales, in viata.

  • romeo

    si eu am crescut in CASA DE COPII din CAMPIA TURZII cum il chema pe tatal tau?

  • Lungu Dumitru. dar pe Dvs?

  • hawk

    si eu am fost la casa . pe Hagea l-am intalnit cand facea armata -la beius prin 1977
    As vrea sa schimb impresii cu tine

  • As dori sa scriu amintiri traite de mine la casa de copii prundu bargaului, in perioada 1960-1972 .Oare ar interesa pe cineva. Si daca as scrie sa utilizez nume reale?

  • Hawk, sunt aici. :) Hagea?
    Marcel, daca o scrii cu sufletul, sigur va interesa pe multa lume. Si nu ai cum s-o scrii altfel, cred. :)

  • horea

    as dori sa vb cu cineva care a cunoscuto pe Gogancse Elena .
    lasati un mesaj sa vb… multumesc.

  • Cristian

    Si eu am trăit la casa de copii din campia turzi ,citind povestea ta credema ca si eu am numai amintiri frumoasa(chiar daca am fost chinuiti câte odată).Mi-ar place ca toți care am trăit in astfel de conditi sa stiu ca a fost o lecție pentru ceea ce trebuie sa facem in viața ,deși din păcate cunosc multe cazuri care nu au învățat nimic din ceea ce nea învățat viața pe care noi am duso.Multumesc pentru povestea ta care seamănă foarte mult cu ceea ce am trăit si eu.

  • Nicuşor

    Sunt poveşti de viaţă de o realitate cruntă pe care aceşti copii le-au trăit în casele de copii înainte de revoluţie. Pe unii această experienţă dură le-au format adevărate caractere, integrându-se în societate, iar pe alţii soarta a fost mai puţin norocoasă, ei neadaptându-se la cerinţele societăţii. Vreau să vă spun că şi eu Lăcătuş Nicuşor am crescut atât la Casa de Copii din Prundul Bârgăului cât şi la Casa de Copii din Câmpia Turzii. De partea mea soarta a ,,zâmbit” deoarece m-am realizat. Lucrez în cadrul MAPN, sunt căsătorit şi am o fetiţă de 12 ani. Ce este m-ai important este că de 12 ani fac voluntariat la Câmpia Turzii,înfiinţând Grupul Vocal ,,Melody” (https://www.facebook.com/GupVocalMelodyCampiaTurzii) iar începând din anul 2012 am înfiinţat Asociaţia Civică pentru Iniţiativă şi Acţiune Comunitară (ACIAC)menţionez că toţi membri din consiliul director la ACIAC (https://www.facebook.com/ACIAC.ONG)sunt foşti elevi de la Casa de Copii Campia Turzii. ÎN DATA DE 16.11.2013 VA AVEA LOC O ÎNTÂLNIRE ÎNTRE FOŞTII ELEVI DE LA CASA DE COPIII DIN CÂMPIA TURZII ŞI CADRELE DIDACTICE. DACA SUNTEŢI UNUL DIN COPII CARE AŢI CRESCUT LA CASA DE COPII DIN CÂMPIA TURZII VĂ ROG SĂ LUAŢI URGENT LEGĂTURA CU MINE LA TELEFON 0747.038.111

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>