Scabros

Un` te duci așa degrabă
Gândul meu mâhnit o-ntreabă
Încă nu te-ai lămurit
Că greșești și-ai rătăcit?
(O furnică, T. Arghezi)

Primăvaraaaaaa. Ieeeee,  a venit, în sfârșit. La școală, Alcătuiți o compunere cu titlul Primăvara, Imaginează-ți un dialog între tine și Zâna Primăverii. La grădi, Copii, în ce anotimp suntem?. Gigel: Primăvara!. Edu: Gigel, răspunde frumos în propoziție. Noi suntem… Gigel: Noi suntem în anotimpul Primăvara. Edu: Copii, ce se întâmplă Primăvara? X, Y, Z, frumos, în propoziție, Primăvara se întorc păsările călătoare din țările calde, se pun semințe în pământ, copacii inmuguresc, iarba crește, oamenii se îmbracă mai subțire, plouă mai mult…

Eu: Primăvara se face dezinsecție la parterul blocurilor. Timp de-o săptămână miroase în lift, înțepător, de-ți vine să cobori între etaje. Gâzele, sărmanele, o iau în sus, pe aerisire, pe unde pot. Și se opresc la etajul IX, că mai sus nu au unde. Și ies în casă. La noi.
Mai întâi vin furnicile, una-două, timide, scot pe la colțul gresiei ceva ce eu cred că sunt resturi, și le privesc amuzată că au și ele simțul gospodăriei, își fac curat. Le las în pace, le aspir resturile, împăcată cu gândul că și eu contribui la curățenia casei lor din spatele faianței, sau de unde-or veni. Apoi vin tot mai multe, mă gândesc la furnica ce duce-n spate, un grăunte jumătate, grăbită, grăbită, cu rufele la soare și copiii-i cer mâncare… Bun, copiii, deci le las în pace, poate pleacă de bunăvoie.

Dimineața, invazie. Firmituri de la masa lui z de seara, pline. Mâncarea acoperită cu șervet, plină. Peretele, plin. Grrrrrr. Punem de cafea, în dulap plin. Punga cu cafea rămasă desfăcută, plină. Sau vroiau doar o cafea?!
Iubire, avem spray împotriva insectelor! Rămas de anul trecut, tot primăvara, tot furnici. E pattern deja. Dăm cu spray, cad pe spate, le măturăm, strângem, ștergem, a doua zi dimineața la loc. În alt loc. Merg soldățește în șir. Dacă faci liniște le poți auzi tropotul… Zum, zum, spray, pe spate, măturăm, strângem, aspirăm.
Seară. Tragem fotoliul. Tata se relaxează pe covor. Strigă, stai, văd ceva fugind pe lângă mobilă, UN GÂNDAC. Cărăbuș? Ce-o fi? Tata l-a zdrobit. Îl strânge Silvia –  soția lui tata sau bunica nu de-adevăratelea a lui z, cum se autodenumește – eu, înlemnită. Noaptea visez invazie.
A doua zi, urme slabe de soldați căzuți în lupta cu spray-ul, în dulapul de bucătărie, în colț, gândac năpădit de furnici, semi-alive. După-amiază, gândac mort sus pe mobilă. Gândul meu, Ce bine că e S la noi!. Tot gândul, Ce-aș face doar eu cu z acasă și gândacii?

Azi. Gândule, Tu și Puterea Ta. Strâng canapeaua cu gândul că z va vrea din nou în lada patului. Face câteva ture țanțoșă, îi mai pun mingi, se distrează aruncându-le afară, se mai intinde și dă din mâini și din picioare ca gângăniile căzute pe spate – îi place că alunecă și-apoi se cere afară. Văd o adunătură de ațe și-mi zic c-au căzut de pe vreun pulover. Mă apropii să le iau și-mi dau seama că de fapt e fosta casă a unei gâze, păianjen cred eu. Dar ce, păianjenii își părăsesc crusta? AAAAAAAAAAAA! E strigătul meu la vederea gândacului pe marginea lăzii? Nu, e strigătul lui z că vrea în ladă…
Fuge. Se pitește în colț. Se bagă între îmbinări. Z strigă că vrea în ladă. Eu sunt cu adrenalina la maxim. Ați ghicit că mi-e groază… În alte circumstanțe,  fără z, m-aș îmbrăca și-aș pleca de-acasă, până vine cineva să mă salveze. Însă, acum, eu trebuie s-o salvez pe z. Dacă ajunge la ea? Ea, afară, pe trotuar, amețește cu piciorul gâzele alea roșii ce înroșesc betonul dacă le strivești, apoi se apleacă, le ia, și ni le înmânează mândră. Dacă ar alerga să prindă gândacul mare?
Strigă în continuare că vrea în ladă. O pun, se joacă veselă, eu mă aplec și-l pândesc. E acolo. Pitit. Îi e teamă și lui. Cui i-o fi mai frică, mie de el sau lui de mine?
Iau pixul să-l împung, dar dacă-l strivesc sau doar îl înțep, se zbate și fuge? Invelesc șervețel pe pix, habar n-am de ce, dar nu încape. De fapt nu încape nici pixul. Z se joacă cu mine, eu mă aplec să pândesc gândacul, ea se apleacă și ea. Ce joc nebun! Ar încăpea lama cuțitului… Nu, asta ar însemna kilărire în toată regula. Nu suport să aud carcasa spărgându-se. Când mai văd păianjeni, fac cornet, îi prind și le dau drumul de la balcon în jos, dar cu ăsta nu pot, e prea iute, dacă iese din cornet pe mine, pe mâini…. Brrrrrr…..
Z se întinde în ladă și face ca peștele pe uscat… Dacă joaca ei îl scoate de-acolo și vine spre ea? Aaaaaaaa, trebuie să găsesc o soluție! SPRAY-ul! Îi dau un flit în bot și gata. Asta și fac, mă mai joc cu z, vrea afară, el e tot acolo, iau spray-ul, flit, cade în ladă, se zbate, se chircește. O iau pe z și fug dincolo la geam să-l vadă pe gu-gu-gu, un guguștiuc. Mai dau câte-o tură, se tot zbate, i-aș putea curma suferința, dar mi-e groază, nu mă pot apropia de el cât trăiește, mă duc iar dincolo…. vin înapoi… iau șervețel să-l prind. Nu pot. L-aș simți cum mișcă în mână. Iau măturica și fărașul, z strigă că vrea și ea, îi arăt intrusul, se uită, mergem împreună la baie, pe canalizare în jos.
Mergem iar la baie și tragem apa de mai multe ori. Dacă vine înapoi și-l găsesc pe capacul wc-ului? Mai trag o dată apa.
Mă doare stomacul.
D.


Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

2 comments to Scabros

  • He-he… Și noi avem istorii de animalia… dar nu prea îmi vine să povestesc…

    Vezi ce se schimbă problema când ai pe cineva de apărat? Și eu am fost surprinsă ce vitează sunt când am prins primul “animal de companie” fiind solo cu Paul – el se distra grozav. Azi a omorât el o muscă – e figură, el zice “Mama, l-am mulit pe insecta aia!”

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>