Si te-ai dus dulce minune...

… si-a renascut iubirea noastra.

E somnul de amiaza. Iubirea mica, conform ritualului, se cuibareste la san.  Ma sageata un gand. `Ce-ar fi sa-ncerc s-o adorm fara?` O iau in brate si incep sa-i explic ca e fetita mare, ca mami o iubeste mult dar nu mai poate sa-i dea titi. Lacrimi amare. Urlete sfasietoare. Ce-a fost in capul meu? Sta in fundulet si plange amarnic. Vreau s-o iau s-o alin, nu ma lasa, vreau sa ma ridic de pe pat, nu ma lasa. Sa stau acolo sa-i vad durerea. Si-a mea. Plang si eu. Trece o ora, accepta sa vina la mine si pica. Raman asa, cu ea pe mine si-mi dau seama ca nu mai e cale de intoarcere. Daca diseara ii dau din nou, si maine la amiaza iar nu, si-apoi la un moment dat ma tot opresc si iar inainte si inapoi, o dau peste cap.

Ziua trece, o mai striga pe nume, o iau cu altele, eu, vacuta  Milka, incep sa simt stransoarea ugerelor. Pun foi de varza, ma innarmez cu homeopate, lapte praf si … rabdare.

Seara la fel, plansete, urlete, zbateri, tras de bluza, eu ii spun tot timpul, calm, aceeasi poezie despre iubire si trecere la un alt nivel. O alta cotitura de drum dupa care ne asteapta alte lucruri noi si frumoase.

Zilele trec, ea uita, eu sufar ca un caine nostalgic. Imi trebuie o luna sa urlu la ea. Imi doresc sa trec prin 10 nasteri dar nu inca printr-o intarcare. Durerile de sani sunt crunte, la fiecare miscare, la fiecare atingere a ei, din joaca, rag ca un leu, nu ma pot abtine. Ma bantuie o mastita, fug la medic, o rezolvam prin mai mult muls, ca de, neuronul meu distrus crede ca n-ar trebui sa mai elibereze deloc sanii, sa se descurce ei cu laptele.

Sunt 3 saptamani deja. Maine z are 1 an jumate fix.  Noptile sunt linistite, o trezire, fata de 10. Mananca altfel, isi bea lapticul dimineata si seara. Nu ma mai simt obosita, sfarsita, haituita, alergata, hartuita. Acestea din urma au pus capacul. Mi-am dat seama atunci ca nu-i ofer o alaptare cum se cuvine. Am mers prea departe din dorinta mea egoista de-a alapta macar 3 ani. E oarecum lipsit de respect pentru ea sa cred ca sunt de ajuns anticorpii si eu ma lupt cu demonii de mai sus, sa-i alung, sa nu vina iar si iar. Afectiunea, apropierea dintre noi e altfel. Se cuibareste, ma iubeste cu manutele mici si pufoase si merge mai departe. O iubesc, cu toata fiinta mea, si merg mai departe.

Si astept cu inima deschisa o noua experienta asemanatoare, candva, cumva, `intr-o nu stiu care seara,/ intr-o nu stiu care vara…`

D.