Acum o săptămână eram în terapie intensivă – număram clipele până aveam voie să-i dau țiți pe care o cerea de mai bine de o jumătate de oră.
Era ca un pisic mic de tot, cu ochii lipiți, plângea tare, îmi spunea ”doale, mama” și îmi cerea să vină tata, să mergem acasă.
A fost greu pentru mine – dar n-a fost decât o oră și un pic.
Apoi, a urmat revelația – cât de puternică e, cât de încrezătoare în vocea mea care îi spunea mereu ca e bine.
Abia după câteva zile m-a lovit oboseala acelor clipe, și zâmbesc și acum când ii văd ochișorii frumoși – e o luptătoare puternică și curajoasă.
Ileana
Eu n-am vazut pe chipul tau oboseala. Doar liniste.
Sunteţi amândouă curajoase, mamă şii fiică. Adevărate femei! Succes mai departe şi nu lăsa garda jos. Te pup! Delia
Scumpa mica, ce puternica si curajoasa e. Ca si mamica ei…