Fum

Am încercat să găsesc un titlu – nu-mi vine în minte decât cuvântul fum. Moartea Mădălinei Manole m-a impresionat. Și de 2 zile caut în mine de ce m-a impresionat. Cred că depresia ei e cea care m-a sensibilizat.

Am trecut și eu ca alții prin diverse faze – waw, oare chiar s-a sinucis? Cine, fata asta frumoasă și vestită? Apoi am aflat cât de mult s-a chinuit să aibă copilul – cum a putut să-l părăsească? Asta sper să nu știu vreodata.

Am zis că a fost foarte egoistă și superficială – că faptul că nu mai era faimoasă a distrus-o – și iar am tras concluzia că a fost egoistă, pentru ea durere nu mai este, în timp ce familia ei e devastată.

Și acum parca s-au așezat în minte/suflet și încep să înțeleg cu adevărat că ea a fost bolnavă. A fost probabil mereu instabilă emoțional, dar nu spun asta în sens negativ, spun că a fost instabilă datorită sensibilității ei deosebite – fragilitatea asta o vedea oricine, nu sunt fanul ei dar vocea ei mă înfioară, iar privirea ei trecea dincolo de sticla tv-ului.

Încercările pe care le-a avut în viață au frânt-o ca pe o trestie – cum citeam adineauri în presă. Nu contează comparația cu încercările altora – era crucea ei.

Mă doare sufletul pentru ea. Pentru familia ei nici nu am cuvinte, refuz să-mi închipui. Dar cred cu tărie că ea a considerat ca tuturor le va fi mai bine fără ea – pentru că – asta e concluzia mea – ea nu a reușit să se iubească.

Îmi spunea mie un om special (care a plecat la Dumnezeu) că trebuie să învăț să mă iubesc așa cum sunt, altfel nimic nu-mi va descâlci lumea năucă din jurul meu. Și mama era impresionată cum mă schimbau discuțiile cu acest om – el mi-a dat imboldul să mă iubesc, să mă accept așa cum sunt, nu să-mi doresc să fiu alta.

Culmea e că oglinda în care vedeam motivele pentru care să mă iubesc a existat mereu – familia mea, apropiații mei și valorile lor – dar a fost nevoie de cineva din afară să mă întoarcă spre ea. Când eram o adolescentă bâtuită de gânduri macabre, întotdeauna se sfârșeau când încercam să văd ce ar fi în urma mea dacă aș pleca brutal cum a plecat Mădălina.

Însă pentru mine iubirea părinților meu, fratele meu, mai târziu soțul, copii, au fost motivele constante pentru care m-am luptat cu depresiile (am avut și eu vreo 4-5, cine le știe numărul.. ).

Cred că Mădălinei i-a lipsit, în lumea ei, cineva care să o învețe să se iubească pe ea. Faptul că a fost iubita de alții nu a ajuns.

Să o ierte Dumnezeu, să o odihnească în pace, iar familiei să-i dea putere în fiecare zi. Pentru că le va fi atât de greu.

Ileana

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

10 comments to Fum

  • Nu stiu ce sa zic, Ileana. Sunt muta la subiectul asta, desi, in prima faza, am plans si eu.
    Cred ca asta a fost drumul ei. Ea a ales ce si cum. Poate fi cineva care sa vrea sa ne invete sa ne iubim si noi `nu si nu`. Habar n-am acum care sunt resorturile care ne duc inainte, inapoi, sus, jos…
    Ma rog insa tot timpul `Doamne, tine-ma in echilibru!` E atat de fragil…

  • don quijote

    da, un echilibru pe care il primesti numai de la Dumnezeu.
    si tot El te invata cum sa te IUBESTI pe tine insuti, asta dupa ce mai intai ai invatat sa te IERTI pe tine insuti. Iubirea de sine se transforma intr-o lepadare de sine, pentru a sluji si trai pentru cel de langa tine. Dar nu in sensul sinuciderii (egoims), ci in sensul jertfei pentru aproapele (altruism).

  • John, eu cred că ea a fost foarte bolnavă. Dar mulți români nu cred decât ce văd – și boala psihică nu se vede. S-a îmbolnăvit pentru că a fost perfecționistă, poate a avut un ego prea puternic, poate a fost orgolioasă (vezi, nu degeaba asta e un păcat..), poate au fost atât de multe încercări încât i-au frânt sufletul.
    Cert e că nu cred ca sinucigașii sunt egoiști, sunt bolnavi, până și instinctul lor de conservare e distrus, deci nu prea rămâne mult..
    Nu vreau să știu vreodată ce a fost în mintea și în sufletul ei – mă rog pentru sufletul ei chinuit, să primească iertare și să găsească pacea.

  • Hm, nici eu nu cred ca sinuciderea e egoism. E o alegere.
    Si nici ca altruismul e jertfa pentru aproape. Cuvantul `jertfa` ma duce cu gandul la ceva negativ, ori asa ceva nu are de-a face cu iubirea pentru aproape… na, nush cat m-am facut inteleasa…
    Multumim Don ca ne faci onoarea de-a ne citi. :)

  • cred că nuanța negativă vine de la replica atât de des auzită de mine în copilărie, mulțumesc la Dumnezeu, de la alți părinți, nu de la ai mei: ”eu m-am sacrificat pentru tine și tu uite…” bla-bla.
    Când faci benevol un gest care implică suferință nu cred că e sacrificiu, e dăruire.
    Încerc să găsesc un exemplu de sacrificiu… și nu-mi vine…
    Altcineva?? Aveți vreo idee?

    Ah da… purcelul de Crăciun… ăla e sacrificat :D .

  • don quijote

    ha, ha, da, ditamai purcelul de craciun!

    va citesc cu mare placere.

    sunt de acord cu voi, dar se pare ca spunem aceleasi lucruri in moduri diferite. cand Ileana spune ca “poate a avut un ego prea puternic”, spune doar jumatate din cuvant, fara sa-l rosteasca pana la capat :)

    in fine, eu am folosit termenul “jertfire de sine” in acceptiunea pe care ne-o transmite invatatura crestina, si anume:

    Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.(Evanghelia dupa Ioan 15:13)

    bineinteles, sinuciderea este o alegere, dar unele alegeri sunt atat de proaste, tocmai din cauza ca sunt facute gandindu-ne la noi insine, si nu la aproapele. de aceea am spus ca gestul ei pare a fi facut din egoism. daca se gandea macar la minunea de copil pe care-l avea!

    discutam cu sotia si am ajuns la concluzia ca Madalina ajunsese in context de factori in care nu cred ca am fi rezistat nici noi: depresie postnatala, tratamentul hormonal intens intrerupt probabil brusc dupa ce a ramas insarcinata, micile neintelegeri inerente din oricare familie (depresivul are tendinta de a exagera lucrurile), nivelul actual de degradare din lumea artistilor in care se promoveaza non-valoarea si prostul gust (ea suferea si din cauza ca nu era recunoscuta la adevarata sa valoare, si da, ea avea valoare), si perfectionismul care o caracteriza, asa cum spune Ileana.

    de aceea mi se pare atat de importanta acea ruga Dumitritei din primul comentariu: Doamne, tine-ma in echilibru! sau cum spunea un altul: “Doamne, tine-ma de urechi, ca altfel te vand ca Iuda”. deznodamantul in cazul sau a fost acelasi: sinuciderea.

  • De acord, John, așa cu jertfa – adică să te gândești și să te dăruiești conștient aproapelui – prieten, soț, copil..
    Numai că în contextul ăsta eu aș prefera cuvântul dăruire tocmai pt că nu-s purcelul de Crăciun, eu mă dăruiesc conștient și benevol :)

    Ditamai discuția :) care cred că derivă tocmai din șocul pe care îl produce când vedem un om de valoare că se duce, indiferent care e modalitatea – accident, crimă, what ever.

  • delia verdes

    Reconstrucţie

    Într-o zi,
    Mi-am scăpat sufletul pe jos.
    S-a rupt în mii de bucăţi
    şi s-a împrăştiat.
    N-a murdărit covorul
    (nici măcar sânge nu mai curgea).
    Am încercat să-l recompun:
    cercuri, triunghiuri, pătrate-
    ca-ntr-o pictură cubistă.
    Asta sunt?
    O aglomerare de figuri geometrice?
    (Măcar de-aş învăţa ceva de la ele).
    Cercurile s-au rostogolit,
    abia le-am recuperat.
    Mereu trebuie să alergi după ceva.
    Am muncit mult să mă recompun.
    Am terminat,
    dar nu mai sunt aceeaşi.
    Şi mi-am amestecat simţurile.
    Nu-i nimic.
    Voi învăţa să aud cu ochii,
    să miros cu urechile,
    să văd cu mâinile
    (dar, conspirativ, să nu ştie nimeni).
    Acum trebuie să mă obişnuiesc
    cu mine
    şi să fiu atentă.
    Data viitoare,
    s-ar putea să-mi lipsească piese
    (ca la un puzzle).
    Şi-atunci,
    cine se va apleca să mă adune de pe jos
    şi să mă recompună?

    By Delia Verdeş

    (poezie inspirată de tragica moarte a Mădălinei Manole)

  • Ce frumos e sa auzi cu ochii, sa mirosi cu urechile si sa vezi cu mainile. Asta e sensul, sa ne re-invatam simturile.

  • Delia Verdes

    Mulţumesc pentru lectură şi comentariu. Pare ciudat, dar ar fi bine dacă am învăţa să percepem cu toate simţurile fericirea pe care o avem şi de care, poate, nu suntem conştienţi. Trebuie să învăţăm să ne redescoperim, cu fiecare zi. Şi să ne iubim. Dacă pipăind am şi vedea, ce bine ar fi. Aşa, e o risipă de simţuri. Delia

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>