We did it!

Primesc luni un telefon de la Carmen:
- Ce faci sambata? Stii ca e 25 septembrie?
Imi storc creierii, ii intorc pe toate partile, elimin aniversarile, or fi comemorari? Ce-o fi? Ma dau batuta.
- Ce e in 25 septembrie?
- Cum, ai uitat? Ziua nationala a curateniei!
Ah, stiu, Let`s do it, actiunea la care ma laudasem ca particip si pe care-o credeam pierduta, ca si concertul lui Cohen.
Gata, s-a facut, mergem, cu liderul nostru de echipa in frunte, adicatelea Carmen, sotul ei si o colega, eu, Maria, sora Mariei si o colega,  let`s do it! (V-ati prins deja ca eu particip la orice, doar sa-mi spuneti, sa stiu si eu!)

Ziua a inceput promitator. La locul de intalnire erau doar organizatorii. Noi, responsabilii maturi, am fost acolo la 8, cum spunea manualul. Apoi au mai venit si restul, tinereii – nu ca noi n-am fi tineri, ei erau mai… fara experienta – incet s-au miscat lucrurile, s-a intins si covorul verde, Carmen a pasit pe el si ne-a adus sacii si manusile, si-am purces.

Primul loc era superb, o padurice mica, primitoare, cu o poienita langa, n-ai fi spus ca la nici 10 metri de la intrare, sarmana de ea, adapostea 20 de saci mari de resturi menajere. Pe care noi i-am strans adica. Pentru ca ele, resturile, erau multe deja integrate in natura – curios cum natura incearca ce nu poate sa distruga, sa integreze – plasticuri acoperite de iarba verde, Carmen se distra la un moment dat calcand pe ceva ce parea a fi iarba si dedesubt sunet de plastic.
Ei, dar acolo a fost doar preludiul unei aventuri, vorba cantecului, sau a vorbei, sau cine-o fi spus-o…

La Santioara a fost adevarata aventura. GPS-ul ne-a dus langa o groapa de gunoi imensa, candva fosta a comunei, acoperita bine cu pamant si batucita la fel de strasnic de vreun buldozer. Initial ne gandeam sa strangem ce n-a putut masinaria, dar nu era cale. Nailoanele imense se iteau la marginea gropii si era o adevarata operatiune `ridichea uriasa` sa le scoti. Si tot dadeai cu fundul de pamant fara succes. Asa c-am ales portiunea verde, care parea salvabila, de unde impreuna cu alti doi voluntari am adunat 30 de saci imensi plus alte nailoane smulse de sub pamant sau plasticuri sau ghiozdane sau.

Parte amuzanta. La inceput a venit un mos. Ne-a tot intrebat ce facem, cine ne-a trimis, cine ne plateste. Nu-i venea sa creada cand a auzit `fapta buna`. Si-a facut cruci, s-a dus si iar a venit sa ne intrebe, sa se convinga. La auzul acelorasi vorbe ne-a spus cu vorbele lui ca nu suntem normali si c-ar trebui sa mergem sa ne vedem de treaba.

Parte mai putin amuzanta, prezisa oarecum de mos.
La amiaza eram lesinati. Insa puteam trece peste asta. Peste ce n-am putut trece a fost masina cu remorca plina de gunoaie, pregatita sa le desarte EXACT unde noi facusem curat. Stateam la panda ca si corbii, doar-doar or indrazni s-o faca cu noi de fata sa sarim sa-i nimicim! N-au indraznit atunci, dar sigur au facut-o mai tarziu.

Intrebari-intrebatoare:
Ce i-o determina pe oameni sa duca resturi la marginea satului in timp ce ei platesc ca masina primariei sa vina sa le ia din fata casei?
Cand o deveni o asemenea actiune normala, sa puna toata lumea umarul si sa nu fim noi, cei ce-adunam si cei care ne sustin (later edit), ciudatii?

Cuvinte cheie: educatie, bun-simt, Spiderman, ingeras.

D.
P.S. Dragele mele dragi, Maria si Carmen, mai spuneti si voi ce-am omis eu.




Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

5 comments to We did it!

  • in primul rand, BRAVO!! sunt mandra de tine! chiar daca urmarile sunt previzibile… :( ma bucur ca ai participat la curatenia generala.
    in al doilea rand, nu pot sa nu ma gandesc la acele vremuri ‘comuniste’ in care o data pe luna, oamenii din bloc(uri) ieseau sa faca curatenie: spalau geamurile si usa de la intrare, maturau, spalau peretii, vopseau, curatau spatiile verzi din jurul blocului. nu pentru ca-i forta cineva, ci pentru ca era o mandrie sa fie curat, ingrijit, cu flori imprejur. era chiar o… concurenta nerostita intre vecini, care are blocul cel mai frumos.
    unde sunt acei oameni? cand, cum si de ce s-au schimbat intre timp?
    senzatia mea este ca ceva s-a pierdut, iremediabil, si ca, din nefericire, multora le pare ca lucrurile sunt normale asa cum sunt.

  • remember

    Cred ca Maria si Carmen nu stiu partea cea mai importanta pe care ai omis-o (si te rog sa raspunzi sincer): ce ati facut voi cu resturile rezultate din modificarea noului vostru apartament??? inainte sa vezi paiul din ochiul vecinului uita-te la barna din ochiul tau. Astept locatia GPS sa merg sa le strang eu

  • Roxana, da, ceva s-a pierdut, dar vreau sa cred ca se nasc alte lucruri noi, ca lumea evolueaza si nu involueaza.

  • Remember, in cuvinte sa ne batem sau in vorbe sa ne taiem?
    De ce atata … cuvant-care-ar-insuma-mai-multe… in vorbele tale? Da, cu unele din resturi am pangarit natura, altele s-au dus direct la groapa de gunoi a orasului. Sa arunce cu piatra cel/cea care n-a aruncat niciodata nimic nepotrivit in natura.
    Maria si Carmen, nu le cunosti deloc :) desi pari apropiat/a…

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>