Ba(n)calaureaților

Celor 19.

Celor care-au flirtat, zâmbit, fluturat gene, admirat posteriorul colegei, făcut glume pe seama lui, privit ostentativ, amenințat în barbă.

Celor cărora nu le vine-a crede că la un examen nu se citesc subiectele de către profesori, nu se dau indicații, nu se vorbește cu colegul, nu se face schimb de ciornă, nu se copiază.

Celor care ne-au înjurat azi și pe față, și printre dinți. (Da, dragilor, am auzit și acel „să-mi bag p… în voi!”)

Celor care ne-au urat și copiilor noștri să aibă parte de ce-au avut și ei parte azi. (Doamne dă!)

Celor care ne consideră responsabili pentru notele slabe ce vor să vină la Istorie.

Celor supărați, că din cauza noastră, și-au ratat Bac-ul.

Celor supărați, că din cauza noastră, nu au start bun în viață.

Celei ofensate că i-am zărit fițuicile sub foaia de examen.

Celui care, într-o ultimă zbatere de cocoș, a strigat din grupul de-afară în timp ce treceam cu colega pe lângă, „Încă mai sunteți pe-aici?”

Celor care se plâng că învățământul a ajuns unde-a ajuns, dar continuă să închidă ochii, să încurajeze continuarea obiceiului „săracii, haideți să-i lăsăm, ce se fac, nu știu nimic…”

Astăzi mă vedeți exact cum sunt. Sau sunt exact cum (vreți să) mă vedeți. Profesor supraveghetor la un Examen de Bacalaureat. În trecut era numit Examenul maturității.

Știu. Și eu trăiesc în România cea coruptă, ingrată, falsă, unde pilele, diplomele și notele contează.

Dar trăiesc și-n Țara bunului simț, a valorii de drept a fiecăruia dintre noi, a responsabilității și respectului față de sine însuși și față de celălalt.

Voi unde (alegeți să) trăiți?

D.

P.S.  Ne vedem și vineri.

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

2 comments to Ba(n)calaureaților

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>