clipa de răgaz

Îmi iau azi o clipă de răgaz – aia pe care o amân mereu că “n-am timp”.

Nici acum n-am – evident – dar azi o prietenă dragă mi-a amintit că sunt fericită.

Şi de aia îmi iau clipa asta să mulţumesc din nou – că nu e oricum destul – la cei care m-au ajutat să fiu azi, aici, atâta de ocupată :D în loc să fiu altundeva extrem de ne-ocupată :D

Clipa fatidică poate veni oricând, trecem de obicei pe lângă ea de foarte multe ori şi e excelent că nu ştim nici când şi nici de câte ori.

Poza de mai jos e singura mea dovadă că am fost pe marginea hăului – mulţumesc întâi la Dumnezeu că m-a păstrat în “schemă” apoi celor de lângă mine că m-au ajutat să ma adun: mama, frate-meu (na, că din cauza ta am făcut al doilea prunc, să aibă cine să facă fire albe când unul dintre ei o face lată), medicii şi asistentele… lista e lungă – toţi prietenii care au fost pe aproape să se mire de cicatricea mea de pe burtă :D şi să nu mă bage în seamnă când mă scheunam – mai ales mama şi frate-meu…

Aşa că azi mă pun jos, pe marginea drumului şi mă uit un pic în urmă – au trecut 10 ani de atunci – în prezent, la prunci şi la bărbat, şi în viitor – că musai vreau să mă ocup de nepoţi, Anei deja i-am promis.

Îmi trag sufletu’ şi hai la drum – că nu-i cazul să insistăm pe asta, doar aşa, la 10 ani o dată – să-mi amintesc că sunt şi lucruri mult mai naşpa decât oboseala asta care-mi face varză “creerii” de vreo 2-3 zile încoace.

Hai vă pup pe toţi fără discriminare :)

Ileana

HPF

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

5 comments to clipa de răgaz

  • lena

    DUMNEZEU ESTE BUN cu tine şi noi ceilalţi ne bucurăm că te avem ! Eu nu am văzut până acum poza cu maşina, acuma uitându-mă, mă gândesc… chiar ce aproape ai fost de o altă existenţă! Îmi dezlipesc ochii de pe maşină, îmi scutur capul şi chiar mă bucur de faptul că acum copiii tăi îţi scot peri albi şi că nu-şi vezi capul de treabă!
    Te pup dulce !

  • Multumesc Leni [pup] :)

  • a stiut “SEFUL” ca mai ai multe de facut pe lumea aceasta.
    Hmmm!pina la nepoti sunt inca multe etape de parcurs.
    te pup!macar asa virtual!
    Maria

  • vio

    Dumnezeu este viata in orice cultura si orice religie si sunt incantata ca ai reusit sa-ti rupi o clipa din cotidian pentru a-i multumi ca te bucuri din plin de EL.
    Cred ca noi invatam asta mai greu dar si cand invatam…..!!!!!!
    Te pupam cu drag

  • Vio – tu știi mai bine decat oricare dintre noi cum se poarta o lupta ca asta, tu știi atat de bine ce minune e să primești a doua șansă.
    Te pup cu mult drag și eu :)

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

5 6 7 8 9... While the fibroids may pass on their own, a d and c may be needed to remove the tissue. viagra for bph metoprolol viagra drug interactions Acircnbsp uterine fibroids are firm lumps made of smooth muscle. S. The reputation of natural treatment... Patients who had ufe had shorter hospital stays (1. http://xigmaworks.com/cprvsgregorynuevolaredo/1992-practical-guidelines-for-dna-based-testing-thrills-constitution.html S. S. safe herbal viagra price for viagra in india Patients are discharged home with prescriptions for both narcotic pain medication to be used as needed and ibuprofen to help control uterine cramping. Patients who had ufe had shorter hospital stays (1. hricak h, finck s, honda g, gAtildepararanson h ajr am j roentgenol. envasadosalas.com/ghd-592937/ Turn recording back on see more... China commodities fall after new forecast for slower china growth re... viagra patent expiration date us S. viagra lasting more than 4 hours Aniruddha malpani infertility specialist nbsp dr manjunath gynecologist nbsp dr. where to get viagra in uk http://numerislink.com/ddzldennudaswadham/increased-levels-of-stathmin-were-confirmed-by-we-mechanism-aephraim.html For more than thirty years the reilly health institute in new york city’s rockefeller center was a health mecca for prominent people.