Ascultând melodia i-am împărtăşit fiului meu visul meu

eu: Ştii Paul, băieţelul din video-clip visează să ajungă astronaut.. Şi eu am visat asta când eram copil.

Paul: dar asta nu se [...]]]> Îmi place grozav de mult melodia cântată de Moga şi Guess who – mai ales că visul meu de copil e să călătoresc printre stele.

Ascultând melodia i-am împărtăşit fiului meu visul meu

eu: Ştii Paul, băieţelul din video-clip visează să ajungă astronaut.. Şi eu am visat asta când eram copil.

Paul: dar asta nu se poate, ştii mama..

eu: Pentru mine nu a fost posibil – dar poate tu ai să poţi călătorii către stele

Paul: da… dar ştii mama, tu eşti mult mai norocoasă

eu: Da? Adică in ce fel sunt norocoasă?

Paul: Tu ne-ai născut pe noi.

eu: A da, categoric sunt foarte norocoasă să vă am pe voi doi [noroc cu ochelarii de soare, nu a văzut lacrimile]

Paul: Astronauţii stau departe de familie şi tu eşti lângă noi – eşti foarte norocoasă.

DA.

Ileana

Ne pregăteam de plecare din Weekend azi, a spus „pa-pa” apei, copiilor, însă vroia la „cocoban”. I-am spus că trecem puțin și pe la topogan, doar să-ndes toate cele în geantă. În clipa în care m-am întors cu spatele, [...]]]> Zău. Azi am pățit-o și eu. Am pierdut-o pe z. Sentiment nou.

Ne pregăteam de plecare din Weekend azi, a spus „pa-pa” apei, copiilor, însă vroia la „cocoban”. I-am spus că trecem puțin și pe la topogan, doar să-ndes toate cele în geantă. În clipa în care m-am întors cu spatele, a tulit-o și-a dispărut. Și ia-o pe z de unde nu e.

Și … urmarea o știți. Începe panica. Puțin câte puțin, pas cu pas. Cauți copilul cu privirea peste tot, e zgomot, degeaba strigi, nu te-aude. Și și dacă te-aude, nu e neapărat să-ți răspundă, e prea ocupat cu cocobanu`.  Sau poate e prea ocupat să se zbată în brațele cuiva ce l-a vânat și-a fugit cu el. Da, inevitabil, te gândești și la asta.

Apoi îți aduci aminte de o imagine văzută cândva, a unei mame disperate care și-a pierdut copilul. Și-ți dai seama că ești exact acolo. În mijlocul aceleiași disperări.

Ok, sunt disperată. Și ce fac cu asta? Nimic. Îmi caut în continuare copilul, fug spre alee, poate a luat-o încolo, mobilizez o mămică, caută și ea.

Mă simt neputincioasă. Alt sentiment. Vine și mă cuprinde și vina. Cum îi explic eu lui că am pierdut-o? Ce scuză am? Dar, poate, dacă ar fi și el aici, am găsi-o mai repede. Poate toată zbaterea mea nu e suficientă. Încerc apoi să mă autocalmez, să mă gândesc ce naiba fac mai departe, n-am timp de sentimente de vină și alte prostii. Ar trebui să dau o fugă la cei cu radio-ul să anunțe prin microfon. Apoi la pază. Sau mai întâi la pază. Sau mai întâi să pun planton mama-prietenă ce căuta și ea de zor, la ieșirea dinspre cocobane.

Doamne, câte îți pot trece prin cap în maxim 1 minut.

Z era, bineînțeles, în vârful unui cocoban. Se rățoia la o altă fetiță și-i explica de zor ceva. Și de cum m-a văzut, „Mami, Sala vea în picioale pe cocoban!”

Ce ți-e și cu senzațiile astea tari…

D.

Şi se ţine de cuvânt – e mare.

Sunt mândră de ea – că nu se teme să fie mare.

Şi mi-e aşa de dor de ea când era încă mică. Dar asta e rostul lucrurilor: să crească [...]]]> După o scurtă discuţie în contradictoriu sâmbătă la prânz, Ana s-a ambiţionat: e mare şi poate adormi şi fără ţiţi.

Şi se ţine de cuvânt – e mare.

Sunt mândră de ea – că nu se teme să fie mare.

Şi mi-e aşa de dor de ea când era încă mică. Dar asta e rostul lucrurilor: să crească din mic în mare.

Să creşti mare şi sănătoasă draga mamii!!

Ileana

Ia ascultați.. Afară ninge liniștit..

Afară ninge liniștit Și-n casă arde focul, Iar noi pe lângă mama stând, De mult uitarăm jocul.

În casă patul e făcut Dar cine să se culce? Când mama spunea de Iisus Cu glasul ei cel dulce.

Cum s-a născut în fân În ieslea cea săracă Iar boii peste el suflau Căldură ca să-i facă

Și-au [...]]]> Anul ăsta zău că m-a apucat tare devreme…

Ia ascultați.. Afară ninge liniștit..

Afară ninge liniștit
Și-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând,
De mult uitarăm jocul.

În casă patul e făcut
Dar cine să se culce?
Când mama spunea de Iisus
Cu glasul ei cel dulce.

Cum s-a născut în fân
În ieslea cea săracă
Iar boii peste el suflau
Căldură ca să-i facă

Și-au mai venit la el acolo,
Păstorii de la stână
Și îngerii cântau în cor,
Cu flori de crin în mână

Linu-i lin..

Mi-e dor de Crăciun – abia aștept să împodobim bradul, să facem dulciuri și să cântăm colinzi.

Anul ăsta e temă grea – caut colinde scurte și ușoare să le cântăm cu copii, of, am să plâng precis ca o prostuță când o să-i aud..

Crăciunul.. luminițe și zăpadă, zâmbetul și emoția așteptării – toți așteptăm pe moș Crăciun, unii recunoaștem și ne pierdem somnul, alții încearcă să se mintă și să uite, dezamăgiți că într-un an (sau chiar mai mulți..) nu au primit darul visat. Cât am să cred în moș Crăciun, copilul din mine e fericit pentru că am primit deja toate cadourile ce le-aș fi putut dori: familia și iubirea.

Ileana

Oktoberfest? Sambata? Activitati interactive? Copii SI parinti in concurs? Si targ de toamna? Ce idei interesante in e-mail-ul asta! Mamarutei ii va placea la nebunie actiunea!

Prea putin conteaza daca are sau nu poezie de spus; in [...]]]> A inceput cu o invitatie pe e-mail de la draga noastra Frau… ce trendy si eficient pentru parintii ca noi!

Oktoberfest? Sambata? Activitati interactive? Copii SI parinti in concurs? Si targ de toamna? Ce idei interesante in e-mail-ul asta! Mamarutei ii va placea la nebunie actiunea!

Prea putin conteaza daca are sau nu poezie de spus; in caz ca are, conteaza si mai putin daca o va spune clar si raspicat sau incet si balbait cum numai el stie sau… deloc… Stie si el ca nu punem un pret prea mare pe aceste detalii. Memorarea unor versuri “de dragul artei” nu este in lista de prioritati…

Stiu insa ca tot chipul lui va fi un zambet din clipa in care vom pasi in curtea gradinitei si cat vom sta acolo. Va sorbi din priviri fiecare intamplare si fiecare copil, fiecare miscare si fiecare sunet. Parca il vad cum se va grabi in toate si va anticipa fiecare miscare a celorlalti, va incerca sa se sincronizeze cu ei dar din nerabdarea si dorinta de a se implica total… va fi mereu cu un pas mic mic inaintea lor, cu ochii razand, cu fetisoara lui sincera in care mi se oglindeste atat de natural propria fericire, va fi iar fericit si exuberant cu tot trupusorul lui… il privesc si inca vad in el un buretel care absoarbe cu nesat si se incarca plin de incredere cu ceea ce gaseste el mai frumos si sanatos si senin in jurul lui, il vad ca si cum ar fi o floricica in crestere continua, o tulpina frageda ce tanjeste si cere in gura mare apa si hrana, un bobocel acolo in varf care se invarte fara oprire in cautare de soare si bucurie si lumina…

Asteptam cu nerabdare Oktoberfest. Pentru ca va fi “Fest” in sufletul lui si va avea grija sa ne arate si noua asta. Revin cu impresii!

Mi-a plăcut că i-am surprins frumusețea înainte de înghesuiala și panarama obișnuite la astfel de târguri. Am prins chiar [...]]]> Cea mai bună terapie -pt nervii mei “lăsați” de tot, pentru cuplul nostru chinuit de nopți de nesomn și prea multe zile lungi de muncă: am mers ieri la Răstolița, la un festival de tradiții și folclor.

Mi-a plăcut că i-am surprins frumusețea înainte de înghesuiala și panarama obișnuite la astfel de târguri. Am prins chiar și bulz cald, câteva sărmăluțe (că tare mai erau mici, gustoase da’  mici de tot) la “doar” 15 lei.

M-au fermecat căsuțele de lemn, mici și cochet aranjate, cu războaie de țesut, vârtelnințe (eu am folosit în copilărie la depănatul sculurilor de lână din care bunica mea făcea călțuni, adică șosete groase de iarnă) diverse recipiente din lemn, păturile țesute, pernele cusute de mână, paturile aranjate înalt, cu cearceaf scrobit și dantelat. Mi-au readus în nări aerul din căsuțele bunicilor de altă dată, din Poiana (aveam o armată de bunici acolo, toate bătrânele satului erau bunicile noastre..)

Am fugit din târg destul de devreme, pe când era năpădit “turiștii” de iarmaroc; am fugit de îmbulzeală și de manele, de precupețele fără rușine care împingeau jucării chicioase în mâinile copiilor (pe una am împins-o pentru că pur și simplu forța un balon în mâna lui Paul).

Am luat-o spre parcul Căliman. Am urcat drumul pietruit, nici țipenie de om. Și după puțin timp am primit premiul: am zărit mutrițele roșii și zglobii ale frăguțelor.

Parfumul lor mă zăpăcește, le-aș mirosii ore în șir, sunt frumoase și delicate, am cules aproape două ore, fericită de fiecare fruct prins cu atenție să nu-l zdrobesc. Copii au fost încântați – iar eu am simțit zâmbetul tatălui meu, așa cum îl lumina când ne ducea la munte și mânca puține în timp ce ne sorbea pe noi din ochi mâncând cu două mâini deodată. M-a umplut sentimentul că pot fi ca tata – senină și relaxată – și am savurat mirosul de rășină care-i place mamei mele.. plus un strop din dulceața fragilor.

Am înțeles în sfârșit de ce ne duceau mereu “pe coclauri” și de ce erau atât de fericiți – părinții mei. E terapie de cuplu: eu cu fragii, soțul meu cu camera foto, liniștea (copii au adormit la un moment dat în mașina), muntele și păsările pădurii; apoi, discretă, ploaia mărunțică ne-a alungat spre casă – altfel, nu știu cum ne-am fi desprins.

Și mă mir din nou. Cum am ajuns să număr deja 40 de ani? Am aceeași “rebeliune” (știu-știu, îi zice revoltă, da’ parcă așa cum zic eu e mai adevarat..) în minte/suflet pe care o aveam la 10-12 ani, când fugeam despletită în furtună – știind ca voi fi certată. Am aceeași voiciune și fericire să sar pe bușteni, să mă cațăr printre copaci, să mă afund în pădure. Sunt aceeași de 30 de ani – așa de mult??

E destul să intru în pădure, să-mi miroasă bradul și rășina, și sunt din nou puștoaica băiețoasă, curioasă, care visa la Cireșari și căuta aventura în fiecare vară la bunici, în marginimea Sibiului.

Să-ți spun drept… mă bucur că mi-am revăzut frânturi ale copilăriei – dar și mai mult mă bucur că pot fi același copil. Nu vreau să mă schimb, nu vreau să cresc mare. Și gata.

Ileana

R spune:femeile sint mamici,

eu:nu neaparat!sint femei care nu au copii

R:acelea nu sint femei

eu:dar ce sint?

R:doar fete!!!

LA MULTI ANI !

D.