La taclale » Let’s do it Romania

We did it!

Dumitrita — Mon, 27 Sep 2010 10:40:49 +0000

Primesc luni un telefon de la Carmen:

- Ce faci sambata? Stii ca e 25 septembrie?

Imi storc creierii, ii intorc pe toate partile, elimin aniversarile, or fi comemorari? Ce-o fi? Ma dau batuta.

- Ce e in 25 septembrie?

- Cum, ai uitat? Ziua nationala a curateniei!

Ah, stiu, Let`s do it, actiunea la care ma laudasem ca particip si pe care-o credeam pierduta, ca si concertul lui Cohen.

Gata, s-a facut, mergem, cu liderul nostru de echipa in frunte, adicatelea Carmen, sotul ei si o colega, eu, Maria, sora Mariei si o colega, let`s do it! (V-ati prins deja ca eu particip la orice, doar sa-mi spuneti, sa stiu si eu!)

Ziua a inceput promitator. La locul de intalnire erau doar organizatorii. Noi, responsabilii maturi, am fost acolo la 8, cum spunea manualul. Apoi au mai venit si restul, tinereii – nu ca noi n-am fi tineri, ei erau mai… fara experienta – incet s-au miscat lucrurile, s-a intins si covorul verde, Carmen a pasit pe el si ne-a adus sacii si manusile, si-am purces.

Primul loc era superb, o padurice mica, primitoare, cu o poienita langa, n-ai fi spus ca la nici 10 metri de la intrare, sarmana de ea, adapostea 20 de saci mari de resturi menajere. Pe care noi i-am strans adica. Pentru ca ele, resturile, erau multe deja integrate in natura – curios cum natura incearca ce nu poate sa distruga, sa integreze – plasticuri acoperite de iarba verde, Carmen se distra la un moment dat calcand pe ceva ce parea a fi iarba si dedesubt sunet de plastic.

Ei, dar acolo a fost doar preludiul unei aventuri, vorba cantecului, sau a vorbei, sau cine-o fi spus-o…

La Santioara a fost adevarata aventura. GPS-ul ne-a dus langa o groapa de gunoi imensa, candva fosta a comunei, acoperita bine cu pamant si batucita la fel de strasnic de vreun buldozer. Initial ne gandeam sa strangem ce n-a putut masinaria, dar nu era cale. Nailoanele imense se iteau la marginea gropii si era o adevarata operatiune `ridichea uriasa` sa le scoti. Si tot dadeai cu fundul de pamant fara succes. Asa c-am ales portiunea verde, care parea salvabila, de unde impreuna cu alti doi voluntari am adunat 30 de saci imensi plus alte nailoane smulse de sub pamant sau plasticuri sau ghiozdane sau.

Parte amuzanta. La inceput a venit un mos. Ne-a tot intrebat ce facem, cine ne-a trimis, cine ne plateste. Nu-i venea sa creada cand a auzit `fapta buna`. Si-a facut cruci, s-a dus si iar a venit sa ne intrebe, sa se convinga. La auzul acelorasi vorbe ne-a spus cu vorbele lui ca nu suntem normali si c-ar trebui sa mergem sa ne vedem de treaba.

Parte mai putin amuzanta, prezisa oarecum de mos.

La amiaza eram lesinati. Insa puteam trece peste asta. Peste ce n-am putut trece a fost masina cu remorca plina de gunoaie, pregatita sa le desarte EXACT unde noi facusem curat. Stateam la panda ca si corbii, doar-doar or indrazni s-o faca cu noi de fata sa sarim sa-i nimicim! N-au indraznit atunci, dar sigur au facut-o mai tarziu.

Intrebari-intrebatoare:

Ce i-o determina pe oameni sa duca resturi la marginea satului in timp ce ei platesc ca masina primariei sa vina sa le ia din fata casei?

Cand o deveni o asemenea actiune normala, sa puna toata lumea umarul si sa nu fim noi, cei ce-adunam si cei care ne sustin (later edit), ciudatii?

Cuvinte cheie: educatie, bun-simt, Spiderman, ingeras.

P.S. Dragele mele dragi, Maria si Carmen, mai spuneti si voi ce-am omis eu.

Uleiul ars

Dumitrita — Sun, 02 May 2010 08:48:03 +0000

Știați că 1l de ulei ars poluează 1,4 milioane litri de apă, cantitate necesară consumului unei persoane în decursul a 14 ani?

Mărturisesc că și eu îl arunc pe canalizare, nu foarte des că ne ferim de prăjeli, însă când curăț tigaia se duce și el în jos. E cel mai mare rău pe care îl putem face. Aseară, plimbându-ne, vorbeam cu I. despre ce-am putea face cu uleiul ars, în oraș nu știm nici un centru de colectare. Am bidoane mari de apă, l-aș strânge acolo. Sau în bidoane mai mici. Am mai putea să-l sigilăm în ceva și să-l depunem la gunoi decât să-l aruncăm și să poluăm apa și solul. Nu avem pic de respect pentru ele…

Hârtia o ducem la UPM, chiar ieri se strânseseră deja în cămară – zău de am spațiu special pentru hârtie, dar dacă vreau, găsesc – 2 pungi mari. Cred că le-am strâns în decurs de maxim 2 luni.

Dar uleiul? Unde să-l ducem, în județul Mureș?

„Crezi că vecina care aruncă toate resturile direct în tomberon de spânzură cojile afară, o să recicleze vreodată ceva?” întrebă el. Nu mă interesează ce face vecina, știu ce fac eu, și mai știu că z mă copiază. Dacă arunc gunoiul direct în găleată și de-acolo îi fac vânt pe marginea tomberonului – nici nu mă obosesc să-l împing să meargă în jos – așa o să facă și ea. EU sunt modelul ei. NOI suntem modelele copiilor noștri. Deocamdată.

Earth hour și petul de bere

Dumitrita — Sun, 28 Mar 2010 08:34:34 +0000

Fuse, fuse și se duse,

deși din motive de laptop/tv deschis n-am mai stat cu soața în bucătărie, la o poveste, așa bine ca aseară,

deși am văzut puține lumini stinse,

deși, azi, un nene, în Gara Mică – contează culoarea? – a supt berea dintr-un pet de ăla verde, și spre marele deliciu al găștii a dat cu el de pământ, deși coșul era la 2 m și mi s-a făcut greață instant,

deși parcul unde ies cu z e plin de gunoaie strânse grămadă de astă-toamnă, și nisipul cu rahat de câine, nu neapărat comunitar,

TOT mai sper într-o Earth Day sau Earth Week, sau de ce nu, Earth Life

cred în Let`s do it, Romania! și Forestle,

în reciclat hârtie.

Vorba cuiva , speranța moare ultima, și eu de gâtul ei! (atârnată)

Let’s Do It Romania !

Carmen — Thu, 11 Feb 2010 14:19:24 +0000

Copiii tăi te vor întreba dacă ai fost şi tu unul dintre voluntarii “Let’s Do It Romania!”. O să-i spui că da, că ai fost unul dintre cei care au schimbat într-o singură zi felul în care arată o ţară, sau că era ceva interesant la TV şi ai stat acasă? Nu rata şansa de a-ţi schimba ţara!

Ideea proiectului Let’s Do It Romania este detaliată aici

Am discutat cu iubitul şi am decis că ne putem “rupe” 5-6 ore pe săptămână, în w-end, să participăm ca voluntari la un proiect extraordinar. Deşi, sincer, primul gând a fost “când s-o mai fac şi pe asta” ? Darrrr, trebuie să pot! E o şansă să simt că am făcut ceva pentru spaţiul în care îmi cresc copiii, pentru aerul pe care ei îl respiră.

Vă invit să faceţi şi voi la fel!

Aici găsiţi detalii despre cum ne putem implica.

Ieşim la cartografiat ? : )

Carmen