La taclale

dragele mele

Maria — Tue, 07 Oct 2014 06:49:13 +0000

e a nu stiu cita oara cind incep sa scriu.si o las balta.am vrut sa va sun.iar am lasat-o balta.nu-mi gasesc cuvintele.in data de 1 septembrie nu am sarbatorit ziua micutului,pt. ca….. in acea dimineata a murit mama.a renuntat la lupta.a renuntat la noi,a lasat multe de ce-uri?.pe urma am pierdut si o prietenie de peste 20 de ani. ma simt tradata.ma simt abandonata,ma simt pierduta,ma simt ….mizerabil

Maria

la multi ani

Maria — Wed, 12 Jun 2013 18:46:01 +0000

draga noastra Ileana:

LA MULTI ANI

masura de fericire

Maria — Fri, 23 Nov 2012 17:01:29 +0000

am fost la un concert cu baietii.cintece pentru copii.ma uitam la ei ce incintati ,ce fericiti,ce inocenti,… erau,ma uit in stinga mea:alti copii,aceeasi stare,in fata mea la fel,minute ridicate,in spatele meu la fel copiifericiti.toata sala era incarcata de fericire,bucurie,energie pozitiva.imi venea sa urlu ca sunt FERICITAAAA.am stat si m-am gindit ca daca fericirea ar avea unitate de masura ….

va sarut

ps.acum 8 ani la ora asta fugeau cu mine in sala de operatii ca sa-l aduca pe lume pe R,

ps-2.si cind ne intilnim???????

???

Maria — Sun, 26 Aug 2012 18:57:39 +0000

Dupa multe minute de stat cu degetele pe tastatura tot nu m-am hotarit ce titlu sa fie.asa ca ……

ideea de baza :imi este dor de voi,vreau sa stiu ce mai faceti(ce banal suna),vreau sa povestim, vreau sa ne intilnim,vreau noutatile,vreau povesti din vacanta ,vreau povesti cu copiii nostri,vreau,vreau,vreau……deci vreau masuri rapide de intilnire

cu maaareeee drag,

Maria

Mare, facem bagaje…

Dumitrita — Fri, 03 Aug 2012 06:26:57 +0000

… ce să-ți aducem?

Razele soarelui Te dogoresc neîncetat, poate culegem pe drumul de noapte cu vise, niște aripi de nori.

Z tocmai vine de la munte, o să-Ți aducă o gură de aer proaspăt și-un gând domol, muntenesc. Z nu e domoală. Când o să se bucure de îmbrățișarea Ta o s-o facă năvalnic, în țipete și râsete. Preia Tu din moliciunea ei neștiută ardelenească și poart-o lin. O să vrea în largul Tău, până nu mai simte nimic dedesubt și-o să Te bată cu palmele și picioarele neîncetat. Așa Te iubește ea.

Pe mine ia-mă încet. Sau dă-mi voie să te adulmec ușor. Să-mi inunzi nările din depărtare, pe răsărit de foc din legănatul tău să vină miros de sare. Să-mi fie poftă doar să Te intuiesc întâi. Că ești acolo și m-aștepți. O să-mi simți piciorul. Nu e străin, ne-am întâlnit și anul trecut, să nu Te retragi înfiorată. Sunt tot eu, alta, dar tot eu. Apoi palmele. Sunt aceleași, care mângâie, trântesc, iubesc. Și eu o să vreau să mă învălui toată, dar păstrează-mi nisipul sub picioare. Eu am nevoie să simt că e ceva dedesubt. Nu mă știu abandona. Și eu o să-mi trec ușor palmele și sufletul prin Tine. Așa Te iubesc eu.

Motherhood

Dumitrita — Tue, 17 Jul 2012 06:58:06 +0000

Sunt plină de revelații zilele astea. Cea de ieri mi-a adus aminte de o alta, de o dimineață de aprilie când luam microbuzul din Sighet spre Mureș, pe răcoare, pe la vreo 5, cu sis. Pe scaunul din față urcase o tânără cu o bomboană de fetiță. După ce ne-am întins la drum, gălușca cocheta cu noi, și noi cu ea. Cum să reziști flirtului? Am căutat prin genți, aveam un colier din bile de lut, l-a prins cu mânuțele-pernițe și și-a văzut mai departe de drum în timp ce ochii mei și-ai lui sis înotau în lacrimi de duioșie.

Clipa aceea a fost magică. Mi-am dat seama că toate suntem mame. Că Pământul e o mamă cu o inimă imensă. Că ne naștem mame. Că dăm naștere sau nu unui copil, suntem mame. Și sis era atunci mamă. Și încă e, pentru z, o parte de mamă. Ajungem, ciclic, zilnic, periodic, permanent, la momentul în care, necondiționat, iubim copiii de lângă noi ca și cum ar fi ai noștri. Sărim la nevoie și îi oblojim, îi luăm în brațe și le ștergem lacrimile, ne rostogolim cu ei în iarbă, îi hrănim, îi privim cu dragoste, îi mămicim, suntem acolo pentru toți și strângem cercul în jurul copilului aflat în nevoie, asemenea unei secte.

Îmi petrec după-amiezile în parc, cu z și cu gașca ei de grădi și de joacă. Ieri, mângâind un căpșor bălai, și pe z lângă, priveam restul găștii. Inconștient, fiecare își ocupa clipă de clipă rolul cerut, prin rotație. Fiecare devenea mamă pentru toți, când una din noi era prinsă cu altceva. Puteți opri puțin filmul derulat cu încetinitorul și cu puf de păpădie zburând lin. Avem și noi conflictele noastre, când ne zburlim și ciumurlim și mai ies leoaicele din noi afară. Însă apoi, după ce spunem fiecare ce-avem de spus, ne întindem iar, leneșe, la o sămânță, o poveste, un pufulete.

Și întrevăd prin pânza zilelor ce trec și vin, iar și iar, o lume matriarhală. În care mamele, din orice colț, în devenire sau nu, sunt acolo pentru alte mame, alți prunci, gata să pună umărul, mâna, degetul, fiecare după putere, la nevoie. La nevoie de rău sau bine.

Tați, nu v-am dat uitării, motherhood-ul n-ar exista fără perechea lui, fatherhood.

Este timp

Dumitrita — Mon, 16 Jul 2012 09:58:39 +0000

Azi am timp.

Am timp să mă uit în viețile unora pe FB, să citesc vorbele altora pe DC, să beau o cafea de două ore cu-o zuză dragă, să-mi învârt privirea prin casa întoarsă de z, să zăresc cartea împrumutată de la tatăl lui z, să trag la o parte plapumele și să m-arunc cu ea în pat vreo juma de oră.

Fac ce fac și vă vorbesc despre cărți, deși intenția inițială era alta. Și nici măcar nu citesc cât aș vrea. I-aș citi lui z și ea nu vrea. Mai acceptă uneori, seara, să-i cânt. Aveam un vis. Să citesc romane celor ce nu pot și-ar vrea s-o facă. Pardon, încă e un vis. Listele cu dorințe de la început de an sunt o prostie. Nu e mai lejer să-ți pui dorințe în timpul anului? Sunt doar ale tale, sunt mai realiste, nu interesează pe nimeni și nu ești presat de începutul de an care parcă cere the bucket list-ul.

Să revenim la timpul de acum. Ăla care e acum și-n ora următoare. Indiferent ce e-n jur. Am avut o revelație săptămâna trecută. Cândva am postat și-aici ceva legat de Aici și Acum. Tot revin la sintagma asta, periodic. Aici și Acum te împiedică să faci proiecții pe viitor. Să renunți la scenarii de genul happily ever after sau colțul din balcon, cu fotoliu pufos, cu măsuța aferentă pentru cana-cu-orice și răftulețul cu cărți lângă.

Acum am timp să m-arunc cu cartea în pat. Într-o zi, sigur o să am timp și de colțul din balcon.

P.S. De ziua mea vreau cărți de Wayne Dyer.

Thassos 2011

Ileana — Wed, 23 May 2012 21:38:19 +0000

Azi e zi de vorbărie știu de unde mi se trage – acum un an pe vremea asta eram prin Bulgaria spre Thassos.

A fost o vacanță superbă – m-am îndrăgostit din nou de Grecia. Anul ăsta însă nu mergem… mai răruț că-i mai drăguț

De ce-mi place Thassos, și o iau matematic că altfel mă întind prea de tot cu poveștile

MAREA – plaja curată, cu nisip atât de fin, auriu. Apa limpede și clară, e și micuță în general – la mal – încât copii au fost și în siguranță, nu numai în extaz…

apoi….. MUNTELE pentru că Panagia e foarte aproape și e un sătuc superb, înfipt în munte, răcorit de pădurea de pini și atât de liniștit! Ziua eram la mare, iar seara la munte – răcoare bine de tot și atât de plăcut!

casele cochete, îngrijite, pline de flori

vechiul – atât de firesc lângă nou

din nou… MAREA Cristi a petrecut diminețile descoperind insula – eu… nu… că-s mai leneșă

vietățile din mare – plin de peștișori, scoici de mare (vii!!), stelute de mare, crabi..

căsuța unde am locuit – cu o curte super, mare si utilată pentru copii (leagană și altele de genul ăsta) și pentru adulți (loc de gătit și de mâncat), aproape de mare (nu prea aproape să fugă copii singuri, dar suficient să avem parte de o plimbărică printre curtile și grădinile vecinilor, să dăm binețe la curci și găini, să admirăm florile și măslinii, să mirosim vița de vie…)

mâncarea….. grozav de bună – mai ales baclavaua… și fructele de mare… și pastele… și porțiile fff mari. Pâinea – delicioasa, înghețata… ce să mai zic (copii folosesc termenul de comparație ”bună ca în Thassos”). MĂSLINELE! am descoperit măslinele uscate … din păcate, nu am realizat că unele sunt sărate și altele nu – dar atât de bune!

apa de izvor – am dus cu noi bidoane de 5 l cu apă – când colo, la robinet era apa de izvor, grozavă, plus că am găsit vreo 2-3 izvoare plimbându-ne pe insulă…
făbricuța de ulei de măsline
pescărușii

mănăstirea – cu rahatul de trandafiri, florile și peisajul ce-ți taie respirația
plaja Paradise – cu adevărat paradis, singura cu valuri

plaja de marmura – cu pietricelele incredibil de albe și mărunte, iar apa de topaz
FLORILE

și pisicile…

… pirații și armamentul autentic despre pistolul de lemn am fost asigurată că e inofensiv… acuma.. evident că elasticul cu care ”trage” nu-i la fel de inofensiv – mai ales peste pielicica goală…

și, în special, bunicile

Sper să ajungem acolo măcar încă o dată!

Până atunci – trebuie să mai scotocesc după poze, abia ce mi-a venit cheful să le revăd mai sunt ATÂT de multe!

Ileana

La plimbare prin țară…

Ileana — Wed, 23 May 2012 08:30:16 +0000

Cu chiu, cu vai, a venit vremea bună (aproximativ…) și noi, ca muștele – la soare și afară, departe de oraș, unde nici asfalt nu este, dacă se poate

În 29 aprilie am avut ca destinație Crișul – de la Daneș pe un drum secundar, printre dealuri și prin pădure, am găsit sătucul ăsta cam uitat de lume. Dumincă dimineața, am găsit și castelul renascentist Bethlen, încercuit de gard ca proprietate privată.

Nu ne-am descurajat, și destul de repede am găsit ghidul acreditat un nene hâtru care ne-a povestit (pentru 10 roni de adult) despre istoria locului și despre noutăți – cum a eșuat renovarea cea mai recentă și ce mai fac proprietarele curente…

Apoi ne-am pus pe explorat – și am descoperit frumusețea și farmecul acestei uitate porți spre trecut.

Fotografii s-au luat la întrecere aici am pus câteva fotografii făcute de artistul nostru, care lipsește mereu din portretele de familie

Ileana

clipa de răgaz

Ileana — Fri, 11 May 2012 10:26:05 +0000

Îmi iau azi o clipă de răgaz – aia pe care o amân mereu că “n-am timp”.

Nici acum n-am – evident – dar azi o prietenă dragă mi-a amintit că sunt fericită.

Şi de aia îmi iau clipa asta să mulţumesc din nou – că nu e oricum destul – la cei care m-au ajutat să fiu azi, aici, atâta de ocupată în loc să fiu altundeva extrem de ne-ocupată

Clipa fatidică poate veni oricând, trecem de obicei pe lângă ea de foarte multe ori şi e excelent că nu ştim nici când şi nici de câte ori.

Poza de mai jos e singura mea dovadă că am fost pe marginea hăului – mulţumesc întâi la Dumnezeu că m-a păstrat în “schemă” apoi celor de lângă mine că m-au ajutat să ma adun: mama, frate-meu (na, că din cauza ta am făcut al doilea prunc, să aibă cine să facă fire albe când unul dintre ei o face lată), medicii şi asistentele… lista e lungă – toţi prietenii care au fost pe aproape să se mire de cicatricea mea de pe burtă şi să nu mă bage în seamnă când mă scheunam – mai ales mama şi frate-meu…

Aşa că azi mă pun jos, pe marginea drumului şi mă uit un pic în urmă – au trecut 10 ani de atunci – în prezent, la prunci şi la bărbat, şi în viitor – că musai vreau să mă ocup de nepoţi, Anei deja i-am promis.

Îmi trag sufletu’ şi hai la drum – că nu-i cazul să insistăm pe asta, doar aşa, la 10 ani o dată – să-mi amintesc că sunt şi lucruri mult mai naşpa decât oboseala asta care-mi face varză “creerii” de vreo 2-3 zile încoace.

Hai vă pup pe toţi fără discriminare

Ileana